Urmează ploaia același tipar „programat” peste tot în lume? Similitudinile descoperite de fizicieni

Urmează ploaia același tipar „programat” peste tot în lume? Similitudinile descoperite de fizicieni

În unele locuri de pe Pământ, cantitatea de precipitații căzută este și de 10.000 de ori mai mare decât în altele, ceea ce face ca diferența dintre zonele ploioase și cele uscate să fie una extremă. Însă urmează ploaia un anumit tipar pe tot globul sau are propriile reguli în funcție de zonele în care se produce? Aceasta este întrebarea la care o echipă de fizicieni europeni au reușit să răspundă după ce au investigat mai mulți ani la rând furtuni produse în cele mai diverse locuri de pe planetă, de la deșertul Gobi, și până în zonele nordice ale Europei.

Ei bine, în urma acestor investigații, fizicienii au ajuns la concluzia că ploile au anumite similitudini, funcționează după un șablon, indiferent de clima regiunii respective. Cu alte cuvinte, spre exemplu dacă într-o zonă din Papua Noua Guinee precipitațiile sunt slabe cantitativ timp de o săptămână, va urma mai apoi ca într-o lună viitoare, ploile să fie mai bogate cantitativ. Apoi, dacă ne uităm la rapoartele meteorologice făcute la o distanță de mii de km depărtare, în Niger, vom regăsi două săptămâni cu precipitații puține și alte două luni cu precipitații puternice.

Dacă este să analizăm în detaliu aceste rapoarte vom observa faptul că și în Noua Guinee, dar și în Niger, precipitațiile mari sunt de patru ori mai rare. Această tipologie a ploilor pare a fi similară peste tot în lume, conform studiului efectuat de germani și spanioli. Potrivit acestora odată ce știm despre acest „principiu” al naturii, vom înțelege mult mai bine mecanismul de funcționare al planetei noastre.

Studiul a fost publicat în revista de specialitate Physical Review E., însă e privită cu scepticism de unii oameni de știință datorită puținelor zone analizate.

 

sursa: http://www.sciencealert.com/is-rain-the-same-everywhere-on-earth

Articole recente
Leave a reply